SĂ O CUNOAȘTEM PE TAKA ISHII, TÂNĂRA JAPONEZĂ DIN OMAEZAKI
Bună Taka. De unde ești? Când și cum te-ai apucat de windsurfing?
Am început să fac windsurfing când aveam 5 ani. Tatăl meu a fost windsurfer profesionist și mi-a stat drept sursă de inspirație. Momentul în care am început wavesailing, am început să iau lucrurile mai în serios, iar asta s-a dovedit a fi ulterior punctul central de interes al vieții mele.
Spune-ne ceva despre sezonul trecut de windsurfing. Unde te-ai antrenat? Ai reușit să concurezi la vreun eveniment PWA? Care a fost cel mai bun rezultat al tău?
Anul trecut am stat în Pozo pentru 2 luni și jumătate și m-am alăturat grupei de tineret a evenimentului PWA Pozo. După asta, m-am mutat în Baja pentru o lună de zile și m-am alăturat competiției locale, din cadrul turneului AWT și am ieșit pe locul II din grupa mea. În octombrie am mers în Maui pentru concursul Aloha Classic și am luat locul III. Din fericire, am câștigat și un loc I la un turneu local din Japonia.
Spune-ne ceva despre programul tău din 2017. Ce planuri ai?
Planul meu este să mă antrenez și să concurez cât de mult posibil. Voi face atât circuitul japonez, cât și PWA. Până la sfârșitul lunii martie voi concura în circuitul japonez, după care voi merge în Taiwan pentru antrenamente până în august. Planul meu este să îmi îmbunătățesc skill-urile cât de mult pot, întrucât voi avea ocazia să mă dau cot la cot cu cei mai buni rideri. Mă voi alătura grupelor de tineret pentru PWA, Pozo și Tenerife și, sper și pentru May Challenge Pro Class. Mai încolo, de la sfârșitul lui septembrie până pe 14 noimebrie, voi fi în Maui pentru antrenamente și pentru a concura în cadrul Aloha Classic. Iarna viitoare îmi propun să merg în Africa de Sud, este visul meu de a fi acolo și a mă antrena cu echipa RRD.
Cum rămâne cu locul tău natal?
Sunt obișnuită să mă dau în Omaezaki, adica acolo unde obișnuia să se țină Campionatul Mondial. De obicei, ne putem aștepta la vânt puternic din decembrie până în aprilie, cu valuri cât mine uneori, deci super distractiv. Bate vântul incredibil de tare acolo, cu o medie de 30 de noduri pe oră, în ianuarie și februarie uneori bate chiar cu mai mult de 40 de noduri pe oră. Uneori, atunci când trece valul acesta de curenți reci, valurile se dublează în înălțime.
Care sunt obiectivele tale pentru anul 2017?
Omaezaki nu oferă condiții complete, așa că trebuie să mă antrenez în mai multe zone pentru a fi în formă la competiții. Sunt foarte concentrată pe windsailing și lucrez din greu. Anul acesta voi călători prin lume și voi da tot ce am mai bun. Tatăl meu vinde planșe RRD în Japonia, deci brandul RRD mi-este foarte familiar încă de când eram mică. RRD este tot ce cunosc! Riderul meu de wave preferat este Alex Mussolini și mă bucur că folosește și el tot RRD. Obiectivul meu pe termen lung este, firește, să devin Campioană Mondială!
Let’s get to know Taka Ishii, young japanese talent from Omaezaki
Lasa un comentariu
You must be logged in to post a comment.